Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa de la Mureş prinde viteză

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 26 ianuarie 2006 ·

Terminalul Mureş al Bursei Române de Mărfuri a găzduit ieri o întâlnire între reprezentanţii principalilor ordonatori de credit din judeţ şi conducerea Bursei, cu scopul de a prezenta noutăţile legislative în domeniul achiziţiilor publice, precum şi oferta BRM în acest domeniu. La nici o jumătate de an de când şi-a început activitatea în Mureş, prin Terminalul BRM au fost derulate peste 20 de licitaţii, iar multe dintre autorităţile contractante au încheiat deja contracte de parteneriat cu Bursa. Preşedintele director-general al BRM, Mircea Filipoiu, i-a invitat pe primarii mureşeni să îşi uşureze somnul lăsând achiziţiile publice pe seama Bursei.

La întâlnirea cu tema "Legislaţie şi avantaje privind efectuarea achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări prin Bursa Română de Mărfuri", organizată ieri de Terminalul Mureş al BRM la sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Mureş şi prezidată de Mircea Filipoiu, preşedintele director-general al BRM, au fost reprezentaţi o bună parte dintre principalii ordonatori de credit din judeţ. Pentru că întâlnirea a avut ca temă achiziţiile publice, un interes deosebit au acordat evenimentului primarii de municipii şi oraşe, dar şi cei din comune. Astfel, în sala de consiliul a CCIA au fost prezenţi Dorin Florea, Ovidiu Dancu, Octavian Popa şi Vasile Cornea, precum şi edilii din Pănet, Răstoliţa sau Râciu. Aşa cum a remarcat prefectul Ciprian Dobre, interesul manifestat de primari denotă dorinţa acestora de a elimina suspiciunile pe care le nasc majoritatea achiziţiilor făcute din bani publici. Dobre a apreciat că, în general, instituţii precum Curtea de Conturi sau alte organe de control pornesc, în acţiunile de verificare a achiziţiilor publice, de la premisa de vinovăţie, lucru recunoscut de Mircea Filipoiu şi susţinut de majoritatea celor prezenţi.

Plafoane noi pentru licitaţii @N_

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 33 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 58 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°