Singurul ministru pe care cuplul Tariceanu-Patriciu are dreptul sa il convoace, pentru o intrevedere delicata, e Eugen Nicolaescu. Iar singura chestiune pe care o pot aborda, toti trei, spre binele public, e chirurgia. Siamezii au atins o virsta si trebuie separati. Ministrul Sanatatii le poate recomanda cele mai bune bisturie ale tarii.
Evident, Monica Macovei nu avea ce cauta in iatacul guvernamental inainte ca Dinu Patriciu sa plece din cladire, fie spre sondele de la locul de munca, fie spre Dosarul de la Parchet. La rindul ei, ministrul Justitiei era dator sa dea un tipat, la vederea ambuscadei, si sa comunice, din mers, cuplului Tariceanu-Patriciu ca nu recunoaste noua conducere bicefala a Guvernului.
La fel de bine, Monica Macovei putea sa isi aduca aminte de acest episod impudic si ilegal in urmatoarele sase luni. Ministrul Justitiei a avut la dispozitie, in noiembrie anul trecut, o ocazie perfecta: Scandalul Telefonul - o alta interventie prin care jumatatea guvernamentala a cuplului Tariceanu-Patriciu se ingrijea de sanatatea jumatatii aflate sub ancheta penala. Monica Macovei a ezitat.
A fost, probabil, o slabiciune, dar e mai sigur ca retinerea ei muta vine din lipsa de variante a unui om asediat. Caci, vorbind, ministrul Justitiei ar fi declansat o criza politica, iar aceasta ar fi contaminat rapid mersul anchetei in cazul Patriciu. Pina la urma, Monica Macovei a ales, cu riscul unui prejudiciu personal, varianta care lasa in viata mersul anchetei.
In schimb, noua isprava a celor doi barbati stilati care impart, fara complexe, biroul singurului prim-ministru al Romaniei dovedeste o impolitete pastorala fata de o femeie si un belferism reflex in relatiile cu institutiile statului.
Prima trasatura a adus-o pe Monica Macovei la sediul Guvernului, in calitate de fata la livrari: lui Patriciu ii era