Dinu Patriciu nu este Adrian Nastase. Nu este un bugetar care si-a cladit o avere de milioane de dolari pe bani negri justificati prin pseudomosteniri si pseudotranzactii imobiliare. Dinu Patriciu conduce o companie importanta pentru economia romaneasca, are afaceri transnationale, o intreaga retea de relatii cu oameni importanti din diferite capitale, de strategi, avocati si lobbyisti.
Sa ne amintim doar de sustinerea publica primita din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la retinerea sa. Este un rechin, un oligarh in adevaratul sens al cuvantului (asemenea amicului sau Hodorkovski), are puterea sa influenteze mersul economiei si al politicii pentru atingerea propriilor sale scopuri.
Calin Popescu-Tariceanu, premierul Romaniei, e la degetul sau mic din moment ce l-a convins sa incalce regulile democratiei de doua ori cel putin: o data cand a convocat-o pe Monica Macovei in sediul guvernului pentru a-l asculta pe prietenul sau urmarit penal si a doua oara cand l-a sunat pe procurorul general Ilie Botos pentru a se interesa de dosarul „Rompetrol".
Dinu Patriciu are mijloace de persuasiune adaptate fiecarui interlocutor, isi creeaza oportunitati pentru a ajunge la oamenii care-l intereseaza si la care nu are acces, cum sunt Monica Macovei si Traian Basescu. Lui Calin Popescu-Tariceanu ii vorbeste cu limbajul prieteniei si al intereselor politice comune. Ii uneste si resentimentul fata de Traian Basescu.
Monicai Macovei, ministru al justitiei, i-a povestit cum ii sunt incalcate drepturile de catre anchetatori, subiect la care un fost avocat aparator al drepturilor omului la APADOR-CH nu ar putea ramane insensibil.
Iar lui Traian Basescu i-a vorbit despre strategia de expansiune regionala a Rompetrol, inclusiv in zona Marii Negre, atragandu-i atentia presedintelui ca-i poate fi de folos in indeplinirea
