Primele graffiti au apărut în preistorie, pe suprafeţele relativ netede ale peşterilor. A fost prima formă de artă exprimată de homo sapiens.

În dicţionarul limbii române, substantivul apare sub forma "graffito", cuvânt provenit din limba italiană şi care înseamnă inscripţie sau desen executat prin zgâriere pe monumentele antice. O zgârietură are calitatea de a păstra foarte multă vreme mesajul, fie că este un text sau o imagine. Dar tehnologia de astăzi îi scuteşte pe grafferi de prea multă muncă. Astăzi nu mai e nevoie nici de o pensulă, nici de cunoscutul borcan cu vopsea. Cu un spray, un text se scrie în câteva secunde, iar un desen se face în câteva minute.

După pseudonimele pe care şi le aleg, grafferii nu sunt străini de Internet. Există site-uri underground despre cultura graffiti în România, unde apar poze cu operele lor de artă alături de descrierea fiecăreia. O descriere amănunţită o au oraganizaţiile înfiinţate în ultimii ani, membrii cu activitatea lor şi mai ales un forum unde toată lumea are dreptul la opinie şi idei privind un posibil desen şi o posibilă locaţie pentru un nou graffiti.

Graffiti înseamnă, pe de-o parte, imagine, iar pe de alta text, chiar dacă, deseori, textul se transformă el însuşi în imagine. Textele se pot împărţi şi ele în funcţie de ceea ce comunică. Graffiti se împarte în trei grupe: artă, vandalism, trenuri şi metrouri, în oraşele în care există. Totuşi grafferi au un respect faţă de biserici, monumente cu valoare istorică, obiecte de cult şi religioase pe care nu le spreyază, deşi mai sunt unii grafferii care nu au acest respect, din păcate.

Ei sunt nişte tineri care riscă mereu din cauza poliţiei şi a jandarmilor care îi amendează usturător dacă sunt prinşi desenând pe pereţi. Surprinzător, în ultima perioadă s-au şi organizat câteva concursuri legale de "dat cu spray pe zid", însă au fost