Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu“ a revenit anul acesta Gabrielei Melinescu. Premiul a fost acordat de un juriu prezidat de criticul si istoricul literar Mircea Martin, avindu-i in componenta pe Nicolae Manolescu, Ion Pop, Alexandru Calinescu si Cornel Ungureanu. De 30 de ani Gabriela Melinescu traieste in Suedia, mereu cu gindul la Romania si la literatura romana. Trecerea sa prin vremuri a fost surprinsa in Jurnal suedez, din care au aparut pina acum trei volume la Editura Polirom. In Suedia, a publicat cinci volume de poezie si noua vo-lume de proza. Pentru romanul Acasa printre straini, aparut in 2003, a primit Premiul „De Nio“ si Premiul Academiei suedeze. Interviul cu Gabriela Melinescu l-am realizat la Bucuresti, intr-o friguroasa dupa-amiaza de ianuarie.
Cum a fost la Botosani si la Ipotesti?
A fost minunat. Nu fusesem niciodata acolo si a fost o surpriza sa vad orasul inzapezit si locurile in care a trait Eminescu. Oamenii sint extraordinar de calzi, de primitori.
- Am inceput sa iubesc, iar scopul dragostei mele a fost sa inteleg
Ce ati spus dupa ce v-a fost decernat Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu“?
Am improvizat un text la care ma gindisem multa vreme. Am vorbit despre faptul ca sint foarte onorata ca am luat un premiu cu numele poetului Mihai Eminescu. Pe urma am spus in ce masura el este in noi si noi sintem in el, cum el traieste in noi inca din copilarie. Eu, prima oara, i-am auzit versurile de la mama mea, care cinta Ce te legeni, codrule. Iar tatal meu cinta Pe linga plopii fara sot, inversind cuvintele, spunind „Pe linga sotii fara plop“. La Botosani, am mai vorbit despre „Eminescu – scriitor modern“. Din punct de vedere estetic, valoarea poeziei sale tine pina astazi. De acest fapt m-am convins recitind mai multe zile din Eminescu, inainte de a ajunge la Botosani si Ip
