Un numar de 550 de angajati din administratiile teritoriale si cele locale au fost instruiti, prin proiectul de twinning institutional RO/02/IB/FI-09 "Scoala de Finante Publice si Vama", organizat din aprilie 2004, informeaza un comunicat al Ministerului Finantelor Publice. Proiectul, derulat intre Scoala de Finante Publice din Romania, Scoala de Finante Publice din Spania si Scoala Superioara de Economie si Finante din Italia, a avut un buget de 1,385 milioane euro, beneficiind de finantare Phare. Obiectivul principal atins de proiectul de dezvoltare institutionala este imbunatatirea capacitatii Scolii de Finante Publice si Vama din Ministerul Finantelor Publice, astfel incat sa perfectioneze administratia financiara din Romania, in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana. In timpul desfasurarii proiectului au fost realizate 75 de activitati, din care 60 dedicate seminariilor si atelierelor, prin intermediul carora expertii romani au dobandit cunostinte despre functionarea institutiilor europene, practici de buna guvernare, calitatea in administratiile publice si in formare, metodologia e-learning, tehnici de elaborare legislativa, formarea formatorilor, resursele umane, gestiunea noilor tehnologii, comunicare si negociere.
Expertii formati au primit manuale, materiale si instruire suport care ii califica pentru a actiona ca formatori. Pe fiecare curs, fiecare cursant a primit aproximativ 32 de ore de instruire efectiva. In cadrul proiectului au participat mai mult de 60 de experti spanioli si italieni, iar pe parcursul acestuia au fost realizate trei vizite de studii la institutii publice de formare in materie fiscala si financiara din trei tari diferite, precum Germania, Spania si Italia. Totodata, Institutul National de Administratie (INA) a aratat fondurile pentru diverse proiecte atrase. Cateva astfel de proiecte sunt: "Adaptarea nivelului central al a