Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examenele la Medicină costă până la 1.500 de dolari

Publicat in Adevarul, joi 26 ianuarie 2006 ·

Cele mai mari şpăgi pentru promovarea examenelor sunt date de studenţii de la Medicină, se arată într-un top întocmit, în toiul sesiunii, de Uniunea Studenţilor din România (USR). La Cele mai mari şpăgi pentru promovarea examenelor sunt date de studenţii de la Medicină, se arată într-un top întocmit, în toiul sesiunii, de Uniunea Studenţilor din România (USR). La universităţile de medicină din România, şpăgile date pentru promovarea unui examen variază între 200 şi 1.500 de dolari, studenţii universităţilor tehnice cotizând cu sume cuprinse între 50 şi 500 de dolari, în vreme ce la universităţile cu profil umanist "tarifele" sar rareori de 200 de dolari, se arată în topul USR, întocmit după ce au fost chestionaţi studenţi din Bucureşti, Cluj, Braşov, Craiova, Iaşi şi Piteşti. Că mediciniştii, mai ales cei de alte naţionalităţi, scot din buzunare sume astronomice pentru a-şi asigura o notă de trecere la examen, e o "tradiţie" la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. "Străinii dau frecvent bani să treacă examenele. Noi am avut un grec în grupă care, după prima sesiune din anul I, s-a lăsat de facultate: a zis că Medicina e prea scumpă pentru el", zice Gabriela, anul V la Medicină Generală. "La Stomatologie, e şi mai şi: sunt mult mai mulţi străini, că e o meserie din care poţi să faci mai repede bani! Acolo, la examenele care nu prezintă interes pentru ei, întreaga serie strânge bani. Pentru un examen la Dermatologie, de pildă, fiecare dintre cei 100 de oameni ai seriei a dat 50 de dolari ca să cumpere nu ştiu ce aparatură..." Potrivit raportului redactat de USR, fiecare cadru didactic are propria modalitate de a atrage bani de la studenţii săi, iar "procedurile" se moştenesc din generaţie în generaţie: în anumite cazuri, toată grupa strânge bani, în altele se cumpără cartea, câteodată banii sunt plasaţi strategic în lucrarea care se pre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°