Asta se-ntampla in scandalul dintre cele doua Palate: fiecare dintre protagonisti arunca totul in joc pentru a-i demonstra rivalului ca are mai mult sange-n instalatie. Prinse cu ocaua mica in scandalul Rompetrol, doua dintre cele mai inalte autoritati ale statului, premierul si ministrul Justitiei, ne iau pe toti de prosti, pe fata, fara nici o jena. Intai, mai bine de 24 de ceasuri, s-au contrazis temeinic, oferind opiniei publice variante halucinante ale tainuielii lor cu presedintele Rompetrol; nici macar una dintre ele nu semana insa cu aceea servita live de insusi Dinu Patriciu. Ieri, dis-de-dimineata, Tariceanu a dat-o-n fapt pe Macovei ca ar fi stiut ca se vede cu liberalul-petrolist. Mai pe la pranz, inconsecventul de serviciu de la Palatul Victoria s-a razgandit ca de obicei si, prin vocea guresa a purtatorului de cuvant Oana Marinescu, a rezolvat-o ca rabinul din Buhusi: toata lumea are dreptate.
S-a gasit si tapul ispasitor, in persoana unei secretare naroade, care, chipurile, ar fi omis s-o anunte pe principiala doamna de fier a integrarii in Europa prin Justitie ca urmeaza sa dezbata reforma cu "dusmanul de clasa". Iar, politicoasa cum o stim, doamna Macovei nu putea sa-i verse cafeaua-n poala sefului direct cand a dat cu ochii de urmaritul penal atat de drag presedintelui Basescu. Asa ca a inghitit femeia cu noduri licoarea lunga oferita de Protocolul de Stat, a schimbat cateva amabilitati cu respectuosul domn Patriciu si cu prietenosul domn Tariceanu (altfel, mare amator de la telefoane la Procuratura), dupa care a parasit olimpian incinta, hotarata sa desavarseasca greaua intreprindere la care s-a inhamat: o Justitie mai buna, mai europeana, total lipsita de ingerinte politice. Om de caracter, n-a dat nimic din casa, ca nu voia sa puna presiune pe umerii firavi ai procurorilor. Cu riscul de a parea plictisitor, o sa repet pana cand clasa p