Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici o sansa pentru salariatii Feral

Publicat in Romania Libera, vineri 27 ianuarie 2006 ·

Autoritatile tulcene incearca din rasputeri sa salveze combinatul Feral (aflat in stare de conservare, printr-o decizie luata de conducere pe 6 decembrie 2005) de la inchiderea definitiva, ce pare in acest moment iminenta. In urma cu 10 zile, mai precis luni, 16 ianuarie a.c., intr-o sedinta care a avut loc in cadrul Prefecturii, prefectul Lefter Chirica s-a aratat ingrijorat de faptul ca circa 1.400 de angajati de la Feral risca sa fie disponibilizati, in timp ce conducerea companiei nu a facut nici un demers pentru a-l contacta referitor la aceasta situatie. Problemele in cadrul Combinatului Metalurgic Feral Tulcea dateaza din data de 20 iunie 2005, cand s-a hotarat, in conducerea companiei, sistarea activitatii de productie in cadrul combinatului ca urmare a scaderii pretului pe piata mondiala a feroaliajelor undeva in jurul a 600 de dolari pe tona, in timp ce costul de productie a crescut la 710 dolari pe tona. In tarile dezvoltate, marilor consumatori de energie Guvernul le acorda anumite facilitati, astfel incat energia electrica sa nu depaseasca 30% din costul total de productie. Nu si in Romania, unde, in cazul feroaliajelor produse la Combinatul Metalurgic Feral, al treilea mare consumator dupa Alro Slatina si Mittal Steel Galati, cu o medie de 175 MW/h, energia electrica reprezinta 42% din costul total de productie. In anul 2003, combinatul tulcean cumpara energia electrica cu pretul de 32 dolari pe MW, pret suficient pentru combinat sa inregistreze un minim profit de cateva procente, avand in vedere ca 1% profit in metalurgie este suficient. Pretul energiei a scurtcircuitat combinatul Dupa numai doi ani insa odata cu liberalizarea pietei de energie electrica in Romania, pretul acesteia a urcat imediat la 50,5 dolari pe MW/h. Cu alte cuvinte, la aceasta ora, pe piata din Romania exista 61 de producatori de energie electrica, din care doar 20 sunt activi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum o ora
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum 21 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 6 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 3 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum o ora
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°