Forumul Mondial al Economiei, care se desfasoara in aceste zile la Davos, in Elvetia, pare sa stea sub semnul Germaniei si al Chinei. In vreme ce China s-a folosit de acest prilej pentru a dezvalui noile sale previziuni de crestere pentru urmatorii ani, previziuni ce tintesc o dublare a PIB-ului pe cap de locuitor pana in 2010, Germania, prin vocea cancelarului Angela Merkel, s-a impus prin planurile de revizuire a politicii administrative a Uniunii Europene imediat ce va prelua presedintia semestriala a UE, in 2007. Cu aceasta ocazie, considera analistii, Angela Merkel s-a impus pe drept cuvant ca un lider mondial. Prioritatea, declara Merkel, va fi reducerea birocratiei la nivelul Uniunii si stimularea inovatiei, astfel incat pana in 2010 Europa sa detina cea mai dinamica economie. ''Problema numarul unu a Europei, somajul, nu va putea fi rezolvata decat prin crearea unui mediu propice pentru crestere si inovatie'', a subliniat Merkel, in cadrul unui discurs socotit de catre analistii BBC ca bogat in filosofie, dar sarac in politica. Simultan, referindu-se la politica externa a Uniunii Europene, Merkel a respins ideea ca problemele acute, legate de liberalizarea schimburilor si mediu, vor putea fi rezolvate prin simple tratate bilaterale. In acest sens, cancelarul german a pledat pentru o angajare deplina in masurile cerute de catre Organizatia Mondiala a Comertului, si a aparat ideea de schimb si globalizare. Referindu-se la situatia Germaniei, pe care campania electorala de anul trecut a slabit-o extrem de mult, Merkel a pledat pentru readucerea tarii sale in topul primelor trei puteri europene in ceea ce priveste cresterea, inovatia si piata muncii.
Polonia pledeaza pentru diversificarea furnizorilor de petrol si gaze
In cadrul discutiilor de la Davos, premierul Poloniei, Kazimierz Marcinkiewicz, a pledat in favoarea crearii unui pact l