Naţiunea este formată din ansamblul persoanelor conştiente că sînt unite prin origine, limbă, legături istorice, religie, tradiţii, cultură şi un anumit teritoriu. Nici unul dintre aceste elemente nu reprezintă o condiţie absolut necesară pentru existenţa unei naţiuni şi toate la un loc nu sînt suficiente pentru a contura o naţiune. Lor trebuie să li se adauge liantul subtil, indispensabil, al aspiraţiilor şi idealurilor comune întregii populaţii, pentru ca aceasta să se constituie într-o naţiune. În ecuaţia dăinuirii unei naţiuni, valoarea unei istorii milenare şi glorioase tinde către zero. Nu reperele solide ale trecutului, ci visele, chiar utopice, despre viitor, sînt cele care dau măsura persistenţei naţiunii.
Cum se prezintă naţia română la începutul mileniului trei? Mai au românii năzuinţe care nu se pot împlini decît în cadrul naţiunii, care să compenseze inerentele forţe centrifuge - mult potenţate de globalizare şi de tendinţa accentuată de nivelare a culturii şi civilizaţiei - şi să îi strîngă sub acelaşi stindard? Identificarea duşmanului comun, precum şi proximitatea unor momente istorice importante pot servi drept catalizator al sentimentului naţional. Ele se pot substitui, în momente de criză, numitorului comun al identităţii naţionale, dar nu reprezintă o soluţie pe termen lung.
Recent, în ultimul deceniu şi jumătate, românii s-au unit în jurul proiectului de aderare la NATO şi integrare în Uniunea Europeană. Neîndoielnic, acesta a fost dezideratul care a coalizat toate energiile şi a făcut ca românii să accepte că interesele individuale - de securitate, prosperitate şi, eventual, recunoaştere - nu sînt neapărat divergente şi că pot fi cel mai bine urmărite printr-un efort colectiv. Aşteptările comune, legate de momentul aderării euro-atlantice, i-au făcut pe români să se comporte ca o naţiune. Cum acest stimulent începe să se apropie d
