Peste o mie de apartamente au fost avariate, iar zeci de masini au fost distruse in urma celor doua explozii produse, joi dimineata, intr-un cartier din Craiova si soldate cu un mort si doi raniti grav, transmite corespondentul Mediafax.
In urma primei deflagratii, ce avut loc la ora 5.30 la un punct termic din cartierul Lapus - Arges din municipiul Craiova, o angajata a punctului termic si-a pierdut viata, iar un barbat care trecea prin zona a fost grav ranit, fiind internat in sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta. Potrivit medicilor, barbatul este in coma de gradul patru, medicii fiiind rezervati in privinta sanselor sale de supravietuire.
In urma celei de-a doua explozii, produse in jurul orei 6.30 intr-un apartament dintr-un bloc aflat langa punctul termic, un barbat a fost grav ranit, fiind dus si el tot la Spitalul Judetean din Craiova, la Terapie Intensiva.
De asemenea, in urma celor doua deflagratii au fost afectate peste o mie de apartamente din blocurile aflate in zona si au fost distruse zeci de masini parcate in apropierea punctului termic.
Potrivit viceprimarului Craiovei, Sorin Iordache, sapte echipe din care fac parte reprezentanti ai Primariei, ai Distrigaz Sud si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta merg din apartament in apartament pentru a evalua pagubele produse.
Viceprimarul Craiovei a declarat ca locatarii care au avut de suferit de pe urma exploziei vor fi mutati, pentru cateva zile, in caminele unor scoli si licee din municipiu, pana cand locuintele lor vor fi reparate.
"O mie de apartamente au ramas in frig din cauza geamurilor sparte si a tocariei distruse. Am vorbit cu cei de la Inspectoratul Scolar si am indentificat cateva locuri de cazare pentru locatarii afectati de explozie. Este vorba de Caminul Scolii Traian Demetrescu si Caminul Liceului Matei Basarab", a declarat