Nu v-aţi plictisit? În aparenţă, fiecare zi e doldora de evenimente. Buletinele de ştiri de la radio şi televiziune, paginile de jurnal, bîrfa cotidiană par să livreze, clipă de clipă, noutăţi zemoase, crocante, contondente, picante, mai mult sau mai puţin senzaţionale, mai mult sau mai puţin scandaloase. Încă un demnitar a fost chemat la Parchet, s-a mai surpat un mal în cutare judeţ, s-a blocat circulaţia pe cutare drum naţional. A mai apărut o molimă, au mai sărit în aer trei maşini la Bagdad, s-a mai dezbătut o lege în Parlament, Andreea Marin a rămas însărcinată, Dan Diaconescu a găsit un specialist în purgative şi a dialogat cinci ore cu un criminal inocent şi cu o dizeuză, Mircea Geoană a mai spus un aforism, Traian Băsescu a mai inoculat românilor o doză de mîndrie naţională, C.V. Tudor a îmbrăcat din nou cămaşa morţii (altora) ş.a.m.d. Asfaltul are găuri, încălzirea centrală merge prost, păsăretul suferă. Boierii minţii manipulează inexistenta clasă de mijloc a minţii, în vreme ce ţăranii şi proletarii minţii îşi rup lanţurile. Viaţa pulsează, informaţia se revarsă trepidant asupra noastră, ţara se mişcă. Dar dacă te gîndeşti bine, nimic nou; nimic cu adevărat nou. După marea noutate din decembrie 1989, ne-am fi aşteptat la o explozie tonică de viaţă proaspătă, la torente de inventivitate, la un efort naţional de nestăvilit, în acelaşi timp viguros şi fraged. Ne-am fi aşteptat la oameni cu totul noi şi la idei reformatoare care să ne ia prin surprindere. În fapt, sîntem confruntaţi, zi de zi, cu o stagnare spasmodică, cu circularitatea pestriţă a cîtorva obsesii. Românii nu se grăbesc să arate altfel, nu-şi ies din ale lor (decît, în cel mai bun caz, pentru a intra în ale vecinului). Pendulăm neobosiţi între "Mitică tragic" şi "Mitică zurbagiu", între postura victimei şi aceea a şmecheriei acomodante.

Tranziţia are aerul unei colecţii de vechituri