Doua tablouri apartinand celebrului pictor italian Caravaggio au fost autentificate in orasul francez Loches, potrivit AFP. Cele doua opere intitulate "Pelerinajul Domnului la Emmaus" si "Sfantul Toma punand degetul pe rana lui Hristos" au fost descoperite in 1999, in cadrul unui program de restaurare a patrimoniului, pe peretii bisericii Saint-Antione din Loches, unde au stat mai bine de doua secole, putin vizibile sub un strat gros de praf. Dupa sapte ani de cercetari, municipalitatea a considerat ca are suficiente elemente pentru a afirma ca Michelangelo Merisi Caravaggio (1571-1610) este autorul acestor panze nesemnate, care dateaza din preajma anilor 1600, reprezentand perioada romana a artistului. "O serie de date tehnice, adaugate calitatii picturale a lucrarilor, ma determina sa afirm, fara nici o rezerva, ca este vorba de opere originale", a declarat Jose Freches, un experimentat conservator de la muzeele din Franta, adaugand: "Testele stiintifice au aratat ca panza si pigmentii sunt la fel cu cele folosite de Caravaggio pentru alte opere". Foarte importanta, in autentificarea picturilor, s-a dovedit expertiza blazonului de pe tablouri - solicitata de catre un curator, Pascal Dubrisay. Cercetarile au stabilit ca blazonul a apartinut lui Philippe de Bethune, conte de Selles, ministrul regelui Henric al IV-lea, ambasador al Frantei la Roma in perioada 1601-1605, un impatimit de arta. Inventarul colectiilor sale, intocmit chiar de catre conte si pastrat la Arhivele Nationale, mentioneaza existenta a patru picturi originale de Caravaggio, printre care si cele doua tablouri cumparate de la artist cu 250 si 130 de livre. Dupa moartea lui, in 1649, in castelul sau din Selles-sur-Cher, se perinda la urmasi , apoi revin intr-o capela familiala, langa Loches, iar mai tarziu in noua parohie Saint-Antoine.
Clasificate la categoria "bunuri istorice de patrimoniu",