Impreuna cu milioane de romani, clerul ortodox, alaturi de cel al altor confesiuni, a suportat cu suferinte si umilinta lunga noapte comunista. Atacul regimului totalitar si ateist contra clerului a fost implacabil, dar si perfid, reusindu-se o infiltrare in interiorul Bisericii a Securitatii, care a dispus astfel de agenti de influenta, mai ales in strainatate, in bisericile din diaspora. Revolutia din decembrie 1989 oferise BOR prilejul nesperat de a incheia in penitenta si rugaciune un capitol dureros al istoriei comune, cu conditia de a proceda la o mea culpa onorabila, dar ferma, luand masuri transparente de asanare in interiorul ierarhiei religioase. Dar, contrar tuturor asteptarilor si sperantelor, revenirea la premisele democratiei si la libertatea credintei nu a produs seismul mult-asteptat pe plan moral: Patriarhia a editat imediat brosuri de combatere a greco-catolicismului "antipatriotic", slavindu-l ostentativ pe fostul patriarh Justinian (instalat de Gheorghiu-Dej, cel care a "unificat" in 1948 Biserica romaneasca), a stimulat cu multa ingaduinta actiunile de neretrocedare a bisericilor greco-catolice, a ingaduit cu bunavointa festivismul religios ostentativ al noilor autoritati politice etc. A provocat multa consternare rigiditatea inaltei ierarhii ortodoxe in doua evenimente recente, in care a dat dovada de nesocotire flagranta a unor paturi largi de credinciosi, a opiniei publice, in general. Asa a fost cazul insistentelor penibile pentru amplasarea Catedralei ortodoxe in Parcul Carol, fiind necesara pozitia ferma a autoritatilor statului pentru a feri Patriarhia sa ignore in mod necugetat opinia publica bucuresteana. De data aceasta, prin hotararea surprinzatoare de a diviza Mitropolia Ardealului, doar pentru ca asa a poftit un inalt prelat clujean, cu trecut mult discutabil, nemultumit de votul episcopal, BOR dovedeste din nou ca ii este perfect in