Nemultumirea cadrelor dicactice care fac naveta la Insuratei este pe punctul de a lua sfirsit. Aceasta deoarece, incepind cu luna ianuarie a acestui an, primarul Ionel Gheorghe impreuna cu Consiliul Local Insuratei au decis decontarea cheltuielilor de transport, ce-i drept, in cota procentuala. Astfel, in ziua de salariu profesorii vor pleca acasa cu leafa aproape in intregime, spre deosebire de perioada anterioara cind erau nevoiti sa-si sacrifice aproape 2 milioane lei vechi pentru a ajunge la serviciu. Desi in cazul profesorilor care fac naveta urban - urban, legea nu este atit de categorica, asa cum este in cazul celor care se deplaseaza urban - rural, la insistentele liderilor de sindicat din unitatile din Insuratei: Dumitru Rosioru, Stela Bici si Mariana Stoica, administratia locala a alocat, incepind cu luna ianuarie a acestui an, fondurile necesare pentru a-i sprijini pe dascali. Valeriu Partene, presedintele Sindicatului Invatamint Braila (SIB) a multumit primarului Ionel Gheorghe pentru intelegere, subliniind ca "situatia de la Insuratei trebuie sa fie un exemplu pentru primarii din celelalte doua orase, Ianca si Faurei, si cu atit mai mult pentru primarii din comune, pe care legea ii obliga sa aloce fonduri pentru decontarea contravalorii navetei profesorilor si totusi nu o fac. SIB a depus deja documentatia pentru a actiona in judecata opt primarii din judet care nu respecta legea si nu mai este decit o chestiune de timp ca lucrurile sa intre pe fagasul normal in tot judetul". Presedintele SIB a anuntat ca prima confruntare in instanta va avea loc pe 9 februarie, cind, la Tribunal, se vor infatisa doua din Primarii, urmind ca pe 13 februarie sa se prezinte si celelalte sase.
Nemultumirea cadrelor dicactice care fac naveta la Insuratei este pe punctul de a lua sfirsit. Aceasta deoarece, incepind cu luna ianuarie a acestui an, primarul Ionel Gheorghe