Sindicalistii din cadrul combinatului "Azomures" Targu-Mures cer interventia Guvernului in stingerea conflictului in care patronatul le cere daune materiale de 1 milion de dolari in urma grevei generale din 2003, care a fost declarata nelegala de instanta de judecata.
Conform unei scrisori oficiale semnata de liderul Sindicatului "Alternativa 2002" din societate, Maria Dandarau, interventia Executivului se impune deoarece la data la care muncitorii au acceptat medierea conflictului de anul trecut de catre secretarul de stat Vasile Nistor, din cadrul Departamentului pentru Dialog Social din Guvern, patronatul a promis sa renunte la proces.
Acesta a fost stramutat, la cererea administratorilor "Azomures", de la Targu-Mures la Piatra-Neamt.
"Domnule ministru, avem convingerea ca nu avem parte de un proces corect la Piatra Neamt si nu va solicitam sa faceti interventii in Justitie, ci dimpotriva, dorim ca asupra acestui proces sa nu fie interventii de nicaieri si suntem convinsi ca dupa cum se desfasoara procesul acum el este influentat de patron", a mentionat Maria Dandarau in scrisoarea adresata lui Vasile Nistor.
Totodata, liderul sindical mai arata in document faptul ca expertul tehnic investit de instanta sa faca o expertiza la fata locului este slab pregatit.
"La expertiza tehnica s-a desemnat de instanta un specialist in reciclarea deseurilor, iar la toate insistentele noastre de a schimba expertul pe motiv ca habar nu are de domeniul ingrasamintelor chimice, nu am reusit", mai sustine presedintele Sindicatului "Alternativa 2002".
Potrivit sursei citate, procesul a fost stramutat la Piatra Neamt din cauza faptului ca sotia directorului tehnic al combinatului este de aici si ar avea influente asupra magistratilor.
@N_