ADUNARI PETRECARETE "Nu este desfatare in lume care sa treaca asa de degraba la barbati si asa de tarziu la femei", descria Mihail Kogalniceanu balurile de altadata.
In "Adunari dantuitoare", schitele de moravuri din 1839 ale lui Kogalniceanu, cronicarul zugraveste savuros acele soir...es "biurgheresti" de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ele nu mai semanau cu cele date cu un veac in urma, in vremea lui Muruz si a lui Calimah, cand "toate stralucea, toate era indestule. Gazda ce da balul nu se injosea la cele mai mici amarunturi ale unei contredanse (n.r. - dans vioi, asemanator cu cadrilul); nu o vedeai alergand in dreapta si in stanga spre a scoate la iveala un vis-Ã -vis la joc, care se ascundea sub perdelele unei feresti". Reteta unui bal pe vremea sciitorului devenise simpla. Boieri, dieci sau negustori dadeau "suarele dansante gatite in doua ceasuri". Pentru asta nu le trebuia decat "o scripca, o cobza, cateodata si un nai sau o daiere si vro cateva lavite, patru poponete intr-o odaie marisoara". Petrecaretii nu mai plecau acasa, incantati de miile de lumanari si "desfatacioase mese", ci "cu gura plina de posmagi si de pudinci facute in casa de un bucatar tigan". La meniul suarelei mai gaseai "dulceti cu apa, niste posmagi, apa zaharita si sarata, impodobita cu numele de limonada", "zama de ciorba numita bulion sau ceai cu franzela prajita".
Prescriptii pentru cavaleri. Pentru a fi placuti cucoanelor, domnii trebuia sa joace deopotriva cu cele frumoase si cu cele urate, sa faca "filantropie la mazurca spre slujba fetelor celor batrane", sa faca curte mamelor pentru "a avea dritul de a face si fetelor", sa aiba intotdeauna "drosca la dispozitia damelor care n-au nici trasura, nici barbat", sa stranga "manusile, aparatorile si basmalele acestor dame", sa le trimita "lojii la teatrul francez". Apoi trebuia sa miroasa a "apa de minta", sa aiba "buzuna
