Cei mai vestiti lautari din Gorj.
Intr-o deplasare la Polovragi, am avut norocul sa ascultam muzica lautareasca adevarata, interpretata de ultimii mari interpreti ai folclorului gorjenesc
Ela, solista tarafului, canta deja de jumatate de ora, fara sa-si traga suflarea, si toata lumea-i de acord ca are voce buna. Din cand in cand, ridica un deget si o spranceana si spune cu un zambet total, o formula menita sa dea gata ascultatorii: "Ia-uzi, ia!".
Luni de zile sa fi cautat un regizor un grup mai dinamic, cu fizionomii atat de diferite si de interesante si n-ar fi dat de el. Relu Lataretu, sotul Elei, mai mic de statura, dar frumos si energic, este un virtuoz al viorii, pe care o manuieste cu acrobatie, ca Paganini. Numarul lui de atractie este "Ciuleandra", cantata la ceafa si pe sub picior. In ce-l priveste pe Doru, fratele Elei, barbat inalt, cu mustacioara si sapca trasa pe ochi, poti sa juri ca e Mastroianni in tinerete. Zambind cochet, primeste felicitari calduroase pentru ritmul si pentru improvizatiile pe care le face pe contrabasul ce are numai trei corzi, dintre care una este de fapt o frana de ambreiaj, rupta de la un Aro. Dar cat de bine ar canta cei tineri, momentul de gratie se produce cand veteranii preiau controlul. Mai intai, seful clanului, nea Bebe Pitigoi, printre cei mai respectati lautari ai Gorjului, lasa sa planga vioara, acompaniind-o apoi cu vocea sa harsaita si domoala. "Zice" cateva cantece batranesti, cu care cucereste pe loc audienta. Simplitatea, firescul si armonia lor ma duc cu gandul la frumusetea caselor vechi de lemn pe care le-am vazut din loc in loc, pe drumurile Gorjului, acoperit de zapada. Dar revelatia serii se produce la urma, cand intra in scena maestrul acordeonului,
Bebe Pitigoi Costel Lataretu. Dupa ce a cantat pana acum cuminte, la locul sau, odata ajuns in prim-plan, privirea ii devine a
