PRIN CARTI Literatura romana nu are nici un roman in care sa gasesti feeria unui bal precum acelea din bine cunoscutele "Pe aripile vantului" sau "Ghepardul".

Nu i-a interesat pe scriitorii nostri balul ca felie autentica de viata? Nu au avut scriitorii acces in marile saloane sau nu prea au avut in ce mari saloane sa mearga? Cate ceva din toate acestea. Si cum de cele mai multe ori scriitorul este o oglinda a vremii sale si este normal ca scrisul sa reflecte mediile sociale pe care le-a traversat, constatam ca pe ai nostri nu i-a "traversat" decat dorinta de a satiriza moravuri sociale plasandu-si personajele in toiul unor baluri mascate. Este adevarat ca marturii despre baluri si serate fastuoase tinute in marile case de romani aflam prin paginile de memorialistica ale Marthei Bibescu sau ale Reginei Maria ori ale altora, dar literatura noastra de fictiune are o lipsa la acest capitol. Criticul literar Felix Narcis Nicolau explica aceasta prin faptul ca "scriitorii nostri au cunoscut bine mediile de mahala si pe cele intelectuale, mai putin pe cele aristocratice. In aceasta consta si vitalitatea literaturii romane: o literatura balcanica, in care clasele sociale se amesteca si care nu-si uita interesele pragmatice nici pe timpul sarbatorii. Asadar, mai degraba balci si carnaval decat bal propriu-zis".

CHIRITELE. Spre deosebire de multi scriitori romani, Vasile Alecsandri, boier cu mosie la Mircesti, si-a dus personajele la baluri. Este adevarat ca face aceasta pentru a ridiculiza oameni de tipul coanei Chirita, care vor sa se ridice pe scara sociala. In piesa "Chirita in Iasi sau doua fete si-o neneaca", Chirita, sotia mosierului provincial Grigori "ot Barzoieni", vine pe un viscol cumplit dintr-un sat indepartat in "capitalia" Moldovei spre a le gasi soti bogati fetelor sale, Aristita si Calipsita. Ce fericita este cucoana Chirita cand participa la bal