- Istoric - nr. 19 / 30 Ianuarie, 2006 In calea "moldovenismului", a demonstrarii existentei unui popor "moldovenesc", s-au aflat de la inceput doua impedimente: 1) numele de ROMAN (dialectal RUMAN, ARUMAN, RAMAN, sau, sub influenta germana, RUMER) de la ROMANUS-ROMAN, nume tradus de slavi prin VOLOH, VALAH, de turci prin Ulaq, Ulaghi, de unguri preluat ca Olah, de greci Blac, Vlah, de germani Wallah sau Blôch, de francezi Vlaqui, Blaqui, Blasi, Blazi etc. si care atesta romanilor calitatea de urmasi ai cetatenilor Imperiului, de oameni liberi si de stapani ai pamantului pe care vietuiesc si in care s-au instalat hoardele barbare, germano-slavo-asiatice; si 2) limba ROMANA, cea mai apropiata de limba latina, dintre limbile romanice sau neo-latine. Pentru a-si atinge scopul, ideologii "moldovenismului" au acreditat in deceniile 8-9 ale secolului trecut, decenii de pregatire intensa a "revolutiilor spontane", ideea ca etnogeneza romana nu a existat. Mai mult, ca TRACII nu au fost un popor unitar, vorbind "aceeasi limba" intre Nipru, Dunarea Mijlocie, Carpatii Padurosi si nordul Greciei, ci o sumedenie de popoare distincte, intre care s-ar fi evidentiat poporul "dac" si poporul "get", prin transformarea in "popoare" a fragmentelor trace locuind in Banat, Tara Hategului si vestul Olteniei ("dacii") si in Valea Dunarii inferioare si maritime, inclusiv Dobrogea si litoralul pontic pana la Bug (getii). Romanii ar fi "dacii" care au preluat de la "romani" doar limba sau, in varianta finala, care i-ar fi invatat pe "romani" limba latina. Dar care sunt originari doar din Dacia mica a lui Decebal, teritorial redusa la "un milion de pasi", urmand sa "romanizeze" prin "descalecare", ulterior, Ardealul pustiu (locuit la venirea maghiarilor doar de "putini slavi"), Maramuresul istoric, sudul Poloniei, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, nordul Peninsulei Balcanice, unde s-au nascu