Sunt oameni pentru care un volum de poezie sau filosofie conteaza atat de putin, incat nu merita sa scoti nici un leu din buzunar pentru a-l avea. Pentru altii insa, nici o suma nu este prea mare atunci cand este vorba despre o carte buna.
Andrei Bacalu face parte din categoria oamenilor care venereaza cartile, aceste prie-tene ale noastre ce nu se arata niciodata deranjate atunci cand in toiul noptii te apuca dorul de lectura. Si nici nu te blameaza cand, dupa mai multe zile, saptamani sau chiar luni in care nu le-ai atins, nici macar pentru a sterge praful care s-a asezat pe coperte, te reintorci spasit la ele.
SACRIFICII. Andrei Bacalu iubeste cartile, iar, potrivit spuselor sale, dupa dragoste si credinta, acestea reprezinta cea mai mare avere pentru un om. Aveti nevoie de o dovada? Nimic mai usor: biblioteca sa contine peste 1.000 de volume, "basca tot atatea DVD-uri si CD-uri". Pentru a intra in posesia unei carti, scriitorul nu s-a dat in laturi de la nimic: a renuntat uneori la mancare, alteori la vin sau tigari, la excursii, intalniri. Dupa cum el insusi marturiseste: "Nici un sacrificiu nu mi se pare prea mare pentru o carte pe care o iubesti sau pentru o fiinta pe care o iubesti". Mai ales in perioada comunista, aceste cuvinte nu erau vorbe in vant. Daca ne gandim cat de greu de procurat erau cartile importante, in special pentru cei care nu aveau relatii printre anticari. "Daca aveai prieteni sau legaturi in lumea anticarilor, nu era foarte greu. Carti existau, dar circulau greu, multe aduse cu sacrificii din putinele si rarele calatorii in strainatate. Marii anticari precum Radu Berceanu, Simion Mihuta, Irina Bartok si multi, multi altii compensau rigiditatea sistemului si raspandeau cartile ca niste adevarati artisti ai literei tiparite. In orice sistem totalitar deviza este: «Tot ce nu este strict interzis este absolut obligatoriu». Fieca
