Atunci cind a atacat Irakul, Bush junior a lansat apeluri si catre alte natii din lumea araba. El spunea atunci ca multe dintre statele din regiune au conduceri totalitare, nedemocratice. Fara sa nominalizeze nici una dintre tarile la care s-a referit, spusele sale au putut fi usor de interpretat, pentru ca nu excludeau nici chiar aliatii Americii in zona. Arabia Saudita, de exemplu, veritabila baza americana la Golful Persic, este un regat despre care nu se poate spune ca e un model de democratie, chiar daca petrolul a creat premisele modernizarii acestui stat. Dupa declaratia liderului de la Washington, facuta in 2003, cu putin inainte de invadarea Irakului, s-au intimplat multe: Saddam a ajuns in boxa acuzatilor, Siria a devenit fieful terorismului, Osama sta in continuare pitit - dar liber. Insa toate acestea au palit in fata rezultatelor alegerilor din Iran, anul trecut, dar mai ales al celor din Palestina. Daca lumea s-a mai obisnuit cu declaratiile belicoase ale noului presedinte iranian, un Guvern palestinian condus de Hamas pare sa insemne mult mai mult decit sula resimtita de Ion Iliescu in coaste in primele sale mandate prezidentiale. Doar Iranul a aplaudat pe fata succesul militantilor radicali in Teritoriile Ocupate. Restul lumii s-a grabit sa-si manifeste scepticismul in privinta instaurarii pacii in Orientul Mijlociu si sa-i avertizeze pe cistigatori ca au de ales: ori depun armele, ori se condamna singuri la izolare. O izolare intre Siria si Iran.
Evident, presedintele american si-a dorit altceva cind a lansat acel mesaj in 2003. Intre timp, ceva pare sa fi indirjit popoarele din lumea araba, daca ar fi sa ne referim doar la scrutinurile din Iran si Palestina, unde oamenii au decis sa aplice terapia de soc, punindu-si destinele in miinile ultraconservatorilor, respectiv ale ultraradicalilor. Intrebarea care se pune acum este daca sa i se de
