Prima prajitura a umanitatii a fost, fara indoiala, placinta obtinuta din faina, ulei si miere. La numeroase civilizatii preistorice a existat obiceiul de a oferi cele mai bune alimente diverselor divinitati (pamânt, soare, foc) in cadrul ceremoniilor rituale. Inca din antichitate, in afara calitatii ingredientelor (faina foarte alba), formele prajiturilor aveau si ele o importanta deosebita. Astfel, taranul egiptean care nu putea sa jertfeasca o oaie sau un porc, punea lânga altar o prajitura, care marca ritualuri de aniversare sau de casatorie. Din cauza lipsei zaharului, cunoscut doar la indieni, mierea, fagurele sau curmalele indulceau produsele. De asemenea, se foloseau semintele de susan sau de mac si cerealele, care se utilizeaza si in prezent. Cu patru secole inaintea erei noastre, grecii dispuneau de numeroase prajituri pe baza de ulei si brânza, iar cele cu miere, facute de locuitorii Atenei, erau renumite. Unii framântau coca cu oua, lapte, chiar si cu unt. Fagurele cu carne In 1270, in cartea de meserii din Paris sunt mentionati pentru pentru prima oara fabricantii de fagure rulat in forma de cornet sau baton si ornat cu inscriptii si imagini evlavioase. Ei isi instalau masinile de gatit si formele de prajituri in pietele din fata bisericilor, cu ocazia marilor sarbatori religioase. Patiserii faceau placinte cu carne, vânat, peste sau fructe, iar unii le umpleau cu cereale, pentru a elimina gustul neplacut al unor carnuri. De asemenea, placintarul medieval livra la domiciliul clientului specialitatile sale, pentru diverse ocazii, casatorii sau petreceri. Primele tratate culinare medievale, aparute in secolul al XIV-lea, prezinta foarte putine retete de deserturi. Pe de alta parte, tinând cont de preturile destul de piperate, farmacistii foloseau zaharul cu economie, in loc de medicament. In Renastere au aparut placintele cu migdale, dulceata si chiar cofe