As vrea sa uitam, impreuna, pentru zece minute, de averile lui Nastase, de afacerile lui Copos, de mistretii lui Tiriac, de uratenia si murdaria lumii in care traim, de necazurile noastre de toate zilele. In loc de toate astea as vrea sa-ti spun acum o poveste frumoasa. Draga cititorule, am sa-ti fac azi o mare rugaminte. As vrea sa uitam, impreuna, pentru zece minute, de averile lui Nastase, de afacerile lui Copos, de mistretii lui Tiriac, de uratenia si murdaria lumii in care traim, de necazurile noastre de toate zilele. In loc de toate astea as vrea sa-ti spun acum o poveste frumoasa. Frumoasa nu pentru ca am s-o scriu eu frumos pentru tine - de fapt, eu doar am s-o consemnez minimal - , ci pentru ca este adevarata. Am citit tone de literatura, povesti de toate mainile si de toate felurile, de la povesti cu taranci care nasc pe camp la povesti cu femei care-si iau zborul infasurate-n cearceaful pe care l-au intins pe sarma. De fiecare data am simtit, ca un fior, cand povestea a fost adevarata. Cea care urmeaza mi-a fost spusa de un prieten, intr-o seara de iarna, in indepartata Viena. Pe masa mea de brad, in mansarda unde locuiam, erau doua pahare cu bere si un masiv aparat Nikon pe a carui lentila grea, indreptata spre fereastra, se vedea o geana de violet.

Cu doi ani in urma, prietenul meu a plecat la Berlin pentru catava vreme, ca sa-si aduca niste lucruri din fosta lui locuinta. Era o iarna adanca si stralucitoare. Neavand nimic de facut, si-a luat aparatul foto si a iesit in oras ca sa faca poze. A mers in Tiergarten, unde in dimineata aceea soarele era orbitor. Destui oameni in parc, unii plimbandu-se, altii facand jogging, femei pe banci, aplecate peste carucioare de copii... O multime de corbi mari, cu ciocuri masive, pasind grav prin zapada... Amicul meu inghitea aerul rece si vana imagini, rasucindu-se in vant si prinzand aici un platan incarc