Degeaba scrie în cartea de citire că suntem un popor care-şi întâmpină oaspeţii cu pâine şi sare. Călătorul rătăcit pe aceste meleaguri constată că e primit cu câine şi sare, cât Degeaba scrie în cartea de citire că suntem un popor care-şi întâmpină oaspeţii cu pâine şi sare. Călătorul rătăcit pe aceste meleaguri constată că e primit cu câine şi sare, cât să-şi pună pe rană, să nu se infecteze. La aeroport sunt haite, ca pe tăpşanul satelor africane unde aterizează avionul cu ajutoare. În vamă trebuie să-ţi verifici frânele, ca să poţi evita câinii de pe şosele. Tragedia petrecută în Capitală a mursecat planurile primarului Videanu, care vedea Bucureştiul plin de turişti, odată ce el l-a decretat destinaţie de vacanţă. Poate pentru amatorii de safari... Bucureştenii sunt speriaţi de maidanezi. Sute de pacienţi ajung zilnic la "antirabic". Tone de excremente se transformă în praf şi plutesc în aer, iar numărul copiilor operaţi pentru chist hidatic, la ficat, plămâni şi creier, s-a dublat în fiecare an. Câinii n-au venit din codru, iar la ţară nu supravieţuiesc câini de pripas. Unii orăşeni i-au abandonat, alţii le-au dat de mâncare, au vrut să-i îngrijească fără a-şi lua vreo răspundere: să-i lege, să-i plimbe, să-i sterilizeze. Unii au încercat să-i otrăvească, alţii s-au dus să-i răscumpere de la ecarisaj. Românii nu sunt nici mai miloşi, nici mai hapsâni decât alţii. Dacă România a ajuns ţara câinelui fără stăpân, e din cauza autorităţilor, care răspund şi faţă de rudele victimelor, şi faţă de iubitorii de animale. În esenţă, au trei variante: eutanasiere ca la Ceamurlia, în cazul aviarelor, mai ales că specialiştii susţin ipoteza transmiterii virusului la câini; închiderea în padocuri, unde să fie hrăniţi până mor de bătrâneţe; castrarea şi eliberarea pe stradă, unde vor supravieţui până muşcă un investitor străin. În 15 ani s-a văzut că adopţia şi fundaţiile nu a