Hotii le-au dat spaga agentilor de paza, ca sa poata fura linistiti componente ale instalatiilor electrice, de la societatea comerciala calafeteana. Au dat mita de zece milioane de lei si au sustras bunuri de peste un miliard. Procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Dolj ancheteaza un furt din incinta firmei SC ZAHARUL SA Calafat, care apartine fratilor Mihailescu, aflata in prezent in curs de lichidare. In noaptea de duminica spre luni, lucratorii Politiei Municipiului Calafat au observat doua autoturisme suspecte - un Espero cu numarul de inmatriculare DJ-06-UGU si un Mercedes cu numarul TM-03-FFA - care veneau dinspre fosta fabrica de zahar din Calafat. Politistii au tras pe dreapta cele doua masini, stabilind identitatea ocupantilor acestora. Era vorba despre Bebe Radu, de 27 de ani, Cosmin Mihai, de 24 de ani, Atanasie David, de 41 de ani, toti din Poiana Mare, si Vergilius Marinoiu, de 29 de ani, din Bratovoiesti. In masini, cei patru transportau mai multe componente de la tablourile electrice de forta si comanda ale centrifugelor de zahar, precum si cabluri electrice, in valoare de peste un miliard de lei vechi. In urma cercetarilor, oamenii legii au stabilit ca bunurile fusesera sustrase din incinta SC ZAHARUL SA din Calafat, societate comerciala aflata in lichidare judiciara. Mita pentru agentii de paza In urma cercetarilor, politistii calafateni au stabilit ca furtul de componente electrice fusese comis cu complicitatea agentilor de paza. Concret, Bebe Radu si Cosmin Mihai ar fi „negociat“ cu angajatii firmei de paza SC ACVILA SRL Craiova sa-i lase sa fure din incinta firmei pe care o pazeau. Pentru ca au „inchis ochii“, paznicii Puiu Alin Durlanu, de 24 de ani, Eugen Floricel, de 46 de ani, Vasilica Enache, de 38 de ani, toti din Calafat, si Marcel Goge, de 37 de ani, din Poiana Mare, au primit de la Radu si Mihai - dupa cum au stabilit organele