Ce inseamna aceste obligatiuni: cu toata foamea bugetului, statul renunta la banii pe care compania ii datora, contra acestor titluri, in a caror proprietate ar urma sa intre peste sapte ani (in 2010).
Cu o singura conditie insa: daca Rompetrol nu le va rascumpara intre timp (ceea ce ar insemna ca ar trebui sa achite cele 600 de milioane de dolari, o suma care reprezinta un efort pentru o companie aflata in permanenta criza de lichiditate).
Intre timp, in loc sa ii dea statului, rafinaria se foloseste de acesti bani, cu o dobanda pentru care ar fi invidos orice manager pe piata romaneasca: 1,5% sau 2% +Euribor (EURIBOR la 12 luni fiind de aprox. 2,818).
Ce s-a intamplat mai departe: Ordonanta 118/2003 urma sa fie aprobata prin lege. Cu acest prilej, in primavara 2004 grupul PSD din Senat a propus aprobarea ordonantei, initiativa care a avut sustinerea a doua grupuri: PSD pe atunci la putere, PNL in opozitie.
Dupa schimbarea guvernarii, rolurile s-au schimbat, sustinerea a ramas. Proiectul a trecut ca prin branza de Camera Deputatilor, sub conducerea presedintelui lucrarilor, Adrian Nastase, in sedinta din 7 februarie 2005.
In Parlament, au existat unele voci – dar numai din partea PRM - care au cerut respingerea Ordonantei sau macar un timp de handire. Deputatul Lucian Augustin Bolcas a cerut, in numele grupului „suspendarea efectelor acestei Ordonante de urgenta nr.
118", pentru a pastra o „simetrie institutionala" cu alte cazuri in care Parlamentul a respins reglementari similare adoptate de PSD.
Din acelasi grup parlamentar, deputatul Marcu Tudor, a spus ca, de la aprobarea in comisie, au aparut elemente suplimentare "in urma carora noi vrem sa judecam mai bine despre ce este vorba si sa facem propunerile de rigoare si sa votam in cunostinta de cauza".
Deputatii nu a
