În doar cîţiva ani, cu precădere cei de după prăbuşirea regimului comunist, Mirel Brateş, care nu mai este un om foarte tînăr (în acest an va împlini 70 de ani), a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de limba română din Israel. Impresionantul său ciclu autoficţional început cu romanul Zaţ (tipărit în Israel, în anul 1993, a cărui reeditare în ţară cred că se impune) şi continuat cu impresionanta şi foarte premiata sa carte Israel fără horoscop (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi, foarte recent Premiul Nicu Palty), pare a fi ajuns la sfîrşit o dată cu publicarea romanului Porunca lui Elohim. Acest impresionant ciclu romanesc este o saga a avatarurilor unui evreu originar din România care, la sfîrşitul anilor '80, se decide să părăsească ţara guvernată după logica adesea capricioasă a lui Nicolae Ceauşescu pentru a se stabili definitiv în Ţara Sfîntă. Romanele sînt simultan o carte a cunoaşterii unui teritoriu plin de mister, ştiut doar din poveştile unora sau ale altora, niciodată capabile să surprindă întreaga complexitate a acelor meleaguri (clima, arhitectura, oamenii, conflictele confesionale, mentalităţile nu seamănă deloc cu realitatea din România), dar şi o încercare, aproape disperată, de regăsire a propriei identităţi într-o viaţă reluată din punctul zero.

Ne mai amintim faptul că, la noi, toată lumea îi invidia pe cei care, la sfîrşitul anilor '80 reuşeau să evadeze din infernul regimului comunist. Despre vecinul ,plecat definitiv" din ţară se credea îndeobşte că a ajuns direct în Paradis, indiferent dacă scrisorile trimise de el acasă purtau ştampila poştei din Paris, Frankfurt, Toronto, New York, Melbourne sau Tel Aviv. Tonul veşnic entuziast în care erau povestite reuşitele lui în ţara de adopţie, fotografiile care le însoţeau cu fericitul zîmbind rezemat de vreo maşină de vis sau în faţa vreunui monument celebru năs