- Editorial - nr. 21 / 1 Februarie, 2006 O stire de ultima ora, despre o intamplare tragica, in esenta, a dat, din nou frau liber speculatiilor mass-media si "apa la moara" unor primarii care, ca sa-si justifice cumva banii aruncati pe apa garlei, initiasera, cu ceva timp in urma, "temerarul" proiect de hingherire si masacrare in masa a cainilor strazii. In plin centrul Capitalei, un om - intamplator cetatean japonez - a murit, muscat fiind de un maidanez. Muscatura i-a sectionat artera femurala si cum, nici in Japonia si nici in Romania, nu s-a auzit inca despre acordarea primului ajutor - care ar fi constat in improvizarea unui banal garou (din cravata, o maneca a hainei sau cureaua de la pantaloni) -, pana la sosirea ambulantei, omul, golit de sange, si-a dat obstescul sfarsit. O viata pierduta din vina... cainelui, aceasta este concluzia anchetatorilor, de parca inmultirea fara masura a maidanezilor bucuresteni (500.000, dupa unele estimari) n-ar fi efectul lipsei de responsabilitate si actiune a celor platiti din banul public sa rezolve chestiunea inteligent, cu bun-simt si fara oripilanta si inutila cruzime. Tocmai pentru a evita asemenea precedente, a caror prezentare, cu lux de amanunte, in presa internationala, coteaza Romania drept "una dintre cele mai barbare tari ale batranului continent", Administratia pentru Supravegherea Animalelor (ASA) incepuse, inca din primele zile ale acestui an, sa implanteze microcipuri tuturor cainilor comunitari dati spre adoptie iubitorilor de animale din Bucuresti, pentru a avea o evidenta clara asupra patrupedelor aflate in libertate. Aceasta masura va face ca hingherii sa nu mai ridice caini cu microcipuri, deoarece au stapan, care este singurul responsabil de bunastarea lui. Directorul general al ASA, Simona Panaitescu, a declarat ca implantarea microcipurilor este o masura obligatorie pentru ca municipalitatea sa resp