Dupa destule dezbateri si controverse, Consiliul Europei a adoptat o Rezolutie care condamna fara echivoc crimele regimurilor comuniste “justificate în numele teoriei luptei de clasa si al dictaturii proletariatului”. Rezolutia, propusa de deputatul conservator suedez Göran Lindblad, recunoaste ca “prabusirea regimurilor comuniste totalitare din Europa Centrala si de Est n-a fost urmata nici de o ancheta internationala, nici de o dezbatere asupra crimelor comise de aceste regimuri. De asemenea, crimele în discutie n-au fost condamnate de comunitatea internationala, asa cum a fost cazul cu crimele oribile comise de nazism”. Foarte bine! In momentul însa cand s-a propus adoptarea si a unei “recomandari” suplimentare, care, printre altele, ar fi cerut fostelor state comuniste sa înfiinteze comitete care sa stabileasca numarul victimelor comunismului, sa permita liberul acces la arhive si sa duca o campanie de informare si educatie a publicului (asemanatoare celei legate de Holocaust), nu s-a mai gasit majoritatea de doua treimi necesara adoptarii “recomandarii”. S-au opus, bineînteles, mai ales deputatii comunisti din diferite tari. Pe scurt, tot ceea ce a reusit CE e publicarea de vorbe frumoase si adevarate, dar a esuat lamentabil în a materializa intentia de a cere de la state si fapte care sa corespunda vorbelor. In schimb, printr-o întamplare sau o fatalitate, tot zilele acestea CE a continuat sa se arate foarte preocupat de presupusele închisori secrete ale CIA de pe teritoriul unor state europene, unde ar fi fost anchetati si torturati presupusi teroristi din Afganistan sau Irak. Simplificand putin situatia, dar nu chiar prea mult, întreb: ce justificare morala are un for democratic sa investigheze, sa ceara explicatii de la statele membre sau sa condamne violari ale drepturilor omului, care, chiar daca sunt reale, privesc cateva zeci, poate sute de oameni, antre