Un capitol dintre cele mai tensionate ale istoriei noastre e încă nescris cum se cuvine: cel ce începe cu momentul 1989. Şi nu numai pentru că se află în curs de desfăşurare, ci şi pentru că e amestecat cu impurităţile perioadei anterioare în aşa grad încît cu greu pot fi făcute departajările politice, sociale, culturale şi nu în ultimul rînd cele morale, cu greu poate fi delimitat începutul salutar de ceea ce reprezintă şirul unor nenumărate, perfide, abominabile continuităţi. Ne aflăm încă într-o zonă tulbure pe care cercetătorii n-ar putea-o aborda fără a lua în considerare mărturia unor condeie lucide ce adesea, nu fără a-şi asuma felurite dezagremente, în pofida desfiinţării cenzurii ca instituţie, au analizat de la o zi la alta procesul lent, penibil întîrziat, nu o dată contradictoriu al democratizării şi al alinierii noastre la standardul continental. Unul dintre ele aparţine regretatului prozator Corneliu Buzinschi (1937-2001). Soţia sa, d-na Florica Buzinschi, i-a alcătuit cu devotament o culegere din articolele pe care le-a publicat în anii ^90, în diverse periodice, între care România liberă, Dreptatea, Alianţa Civică, Baricada, Cuget, Ateneu. Culegere intitulată rezonant Ocultism şi harababură, primul termen semnificînd ,ocultismul comunist, de sectă parazitară", iar cel de-al doilea ,haosul bine dirijat al democraţiei originale". Axa acestor texte o constituie marea probitate a autorului lor. Departe de-a fi un reciclat sau un oportunist de curte nouă, Corneliu Buzinschi a avut o comportare demnă şi în răstimpul ,epocii de aur", elaborînd nu numai un capitol al uneia din cărţile sale, de tăioasă oponenţă politică, Tîndală-împărat, în care era lesne recognoscibil ,geniul carpatin", ci şi proiectînd o trilogie care trebuia să cuprindă scene ale grevei minerilor din 1977. Urmarea? înscenarea unui ,accident" de maşină în 1979, cînd scriitorul plecase în Nor