Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a vazut si auzit multe in decursul celor peste 50 de ani de existenta. Niciodata insa nu s-a auzit la Strasbourg un discurs al presedintelui Romaniei care sa merite comentat. Cine ar fi putut defini pana anul trecut o politica externa a tarii noastre altfel decat in clisee? Singura iesire dintr-o retorica insipida si lipsita de continut s-a inregistrat pe vremea presedintelui Constantinescu, atunci cand Romania a sprijinit campania militara americano-europeana din Kosovo si a fost invitata la negocierile de aderare la Uniunea Europeana. In rest, cine ar putea sa spuna astazi in ce a constat politica guvernelor anterioare ale Romaniei fata de Republica Moldova? Niciodata aceasta politica nu a fost evaluata dintr-o perspectiva strategica, pragmatica. Iata insa ca, la 25 ianuarie, Traian Basescu rosteste la Strasbourg, in cadrul Adunarii Parlamentare, primul discurs consistent de politica regionala al unui sef de stat roman, discurs care depaseste faza unor enunturi si formuleaza angajamente politice. Nu vrem sa spunem ca este un discurs perfect. Poate ca unele aspecte nu sunt suficient fundamentate, iar altele ridica unele semne de intrebare. In privinta reformelor din Serbia si Muntenegru, de pilda, ne intrebam cat de mult s-a preocupat Romania pana acum de ceea ce se intampla in fosta Iugoslavie pentru a se exprima asupra acestui subiect. Nu am vazut nici un semn de politica activa in aceasta directie, nici un trafic intens de diplomati intre Bucuresti si Belgrad. Planul avansat de presedintele Basescu pentru Kosovo nu a devenit inca un document international. Si apoi, sigur ca este laudabil sa ne preocupe securitatea zonei dintre Prut si Balcanii Occidentali si sa militam pentru integrarea ei in Uniunea Europeana, dar poate ca ar merita sa tinem cont de faptul ca Romania insasi nu este inca membra de facto a UE si ca mai a