Daca mi-as dori sa fiu ceva, atunci mi-ar placea sa fiu ultimii ani ai Uniunii Europene. As fi curand, rapid si scurt. Explicatiile pot umple o carte cu mare insucces de librarie. Mult mai realist, ma pot pune în pielea lui Piturca. Deodata, m-as învecina, fara sa-i parasesc pe europeni, cu cateva milioane de romani, bulgari, sloveni, belarusi (aprobati de Lukasenko) si, poate, 2-3 luxemburghezi (la ultima mea vizita în Marele Ducat - membru plin UEFA si NATO -, am remarcat ca fotbalul si armata au cam aceeasi pondere). Ingramadeala pare convenabila: ceva bulgari zapaciti, sloveni rasuflati, albanezi agitati, belarusi oprimati si luxemburghezi indiferenti. Plus olandezii. Invincibili si neasemuibili. Grupa G de calificare la Euro 2008 e usoara, pentru cine stie sa trateze situatiile usoare. Victor Piturca trebuie sa gandeasca arogant si sa decreteze ca una din cele doua calificate va fi . Restul tine de realitate. Iar, în realitate, nimic nu e mai înselator si nesigur decat competitia a 5 echipe echivalent-mediocre. Olanda e calificata. Luxemburg e principala fiara în materie de razboaie în sala de sport. , , , si vor încinge razboiul rasaritean al mediocrilor. Tratatul de pace va fi scris aproape la întamplare, caci, în ciuda aparentelor, oricine poate castiga acest turnir de semi-, ex- si non-valori.
Cea mai derutanta pozitie, în acest relief marunt si mlastinos, e muntele de iluzii pe care s-a cocotat fotbalul romanesc. Imaginea de sine cu care intram în preliminariile Euro 2008 e un fals consensual, generat, dupa talent si putinta, de structura de proprietate a Ligii si a Federatiei, de presa sportiva si de onor publicul. Toata lumea vrea sa creada ca viitorul e dupa colt, ceea ce e o atitudine psihologica normala. Problema e ca, în conditiile în care coltul avanseaza, împins de tarile care joaca fotbal serios, aceeasi atitudine devine un bun parapsihologic
