Asta pentru că a plouat cu premiere încă din prima săptămână a anului şi nu pare să se oprească. Au fost la un moment dat şapte filme noi, repartizate la şapte zile, un eveniment destul destul de rar pe marile ecrane româneşti. Cantitatea nu garantează însă calitatea, aşa că trec la rezumate pentru unele şi analize ceva mai detaliate despre altele. Viaţa ca un pariu, cu Al Pacino. Încă un lungmetraj cu fotbal american. Nu prea multe de spus cu excepţia excelentului rol al actorului veteran, tăiaţi tot restul, obţineţi o reuşită succesiune de scheciuri, în rest nimic notabil. O să folosesc însă prilejul pentru a exprima o revoltă, zic eu, îndreptăţită, apropo de ce trebuie să urmărească biata populaţie a vechiului continent pelicule cu fotbal american şi baseball... Atât timp cât habar n-ai de regulile acestor sporturi, şi sunt complicate, credeţi-mă, am cerut nu o dată explicaţii, nu ai cum să urmăreşti trama. Aşa că, pe lângă o intrigă sentimentală nereuşită, "Viaţa ca un pariu" îmi oferă secvenţe televizate de fotbal american, o jonglerie cu numele unor echipe de care n-am auzit, un mic tur al unui sistem pe care nu îl pricep (cum de se pariază şi pe meciurile din universităţi şi pe cele profesioniste? Adică e ca şi cum eu aş paria pe evoluţia unei echipe din divizia C, în primul caz?). În sfârşit, singurul mod în care poţi să ieşi nefrustrat de la film e să fii un fan înrăit al lui Pacino.
Măcar aici e cineva pe umerii căruia cade responsabilitatea salvării peliculei, ceea ce nu se poate spune despre Walk the line - Povestea lui Johnny Cash. Are la activ trei Globuri de Aur, pentru cel mai bun film şi pentru cei mai buni actori principali, Joaquin Phoenix şi Reese Witherspoon, la categoria "comedie sau musical". Decizia Asociaţiei presei străine a lăsat mască pe toată lumea, inclusiv pe câştigători, pentru că lungmetrajul nu aparţine nici unuia dintre