Paul Branza, seful ANR(Foto: )
Instanta si-a spus cuvantul in procesul Vasile Chesca vs. Paul Branza. Astfel, Tribunalul Constanta, in procesul intentat de fostul sef al Portului Constanta Autoritatii Navale Romane, a decis ca Vasile Chesca a fost sanctionat si determinat sa demisioneze in mod abuziv.
In urma deciziei judecatorului, ANR ar trebui sa il repuna in functie pe Chesca si sa ii achite retroactiv drepturile banesti pierdute. In urma unor perverse jocuri de culise, conducerea Autoritatii Navale Romane a decis sanctionarea lui Vasile Chesca, directorul adjunct al Capitaniei Zonale Constanta, responsabil de activitatea din portul Constanta.
Hotararea lui Paul Branza s-a datorat, cel putin asa s-a sustinut oficial, unor decizii defectuoase luate de catre Chesca, mai precis permiterea lucrului la niste barje acostate in port ale caror acte expirasera in timpul marsului spre Constanta, din cauza intarzierilor cauzate de conditiile meteo nefaste.
In perioada de doua luni, cat a durat sanctionarea capitanului sef de port, mai de voie, mai de nevoie, Chesca si-a depus demisia din functia detinuta si a chemat in instanta conducerea ANR.
La finele procesului, mai exact in data de 30 ianuarie a.c., judecatorul a decis in favoarea celui sanctionat, obligand ANR-ul sa il repuna in functie pe Chesca si sa ii achite toate drepturile banesti pierdute din aceasta cauza. Cu toate acestea, Vasile Chesca nu se va mai intoarce la functia de capitan sef de port.
„Nu vreau sa mai aud de Capitanie! Acum m-am imbarcat pe un vas norvegian si ma aflu in voiaj. Ma intorc in tara prin luna martie, dar la Capitanie nici gand sa mai revin. Despre decizia instantei am fost informat de catre avocat. Ce sa spun, ma bucur ca mi s-a facut dreptate.
@N_