Din 1990 încoace, cea mai mare şmecherie imobiliară din România pare a fi să-ţi iei teren în Băneasa. Dacă se poate, cât mai aproape de pistă, dacă nu, merge şi în pădure, că e loc mai Din 1990 încoace, cea mai mare şmecherie imobiliară din România pare a fi să-ţi iei teren în Băneasa. Dacă se poate, cât mai aproape de pistă, dacă nu, merge şi în pădure, că e loc mai mult şi oricum nu bagă nimeni de seamă dacă se defrişează câteva hectare. În câţiva ani, prin diverse tertipuri, terenurile din zonă au fost încet, încet acaparate sub ochii autorităţilor, dar şi cu largul concurs al politicienilor. Până şi Facultatea de Agronomie, o instituţie care, măcar teoretic, ar fi trebuit să se preocupe de conservarea inelului verde al Capitalei, a intrat în hăţişul dubios al afacerilor imobiliare din zonă. Degeaba se plânge bucureşteanul de rând că nu mai are unde să ia o gură de aer curat. Interesele financiare sunt prea mari pentru a fi oprite de nişte contribuabili amărâţi. N-ar fi de mirare ca, în curând, să se ivească şi noi oportunităţi de afaceri, cum ar fi comercializarea aerului de munte la pungă sau PET. În goana după terenurile din Băneasa, mai-marii zilei s-au trezit deodată că au ajuns la un gard, în spatele căruia, la ceva distanţă, se odihneau nişte avioane. Câţiva întreprizători apucaseră să închirieze câteva hectare din terenul aeroportului, dar nu ştiau cum să facă să-l cumpere definitiv, pentru că procedura necesita o hotărâre de guvern. După câteva luni de cugetare profundă, a fost găsită soluţia salvatoare. Astfel, într-o iniţiativă legislativă referitoare la privatizarea aeroporturilor, porturilor şi a altor societăţi aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor a fost introdusă prevederea conform căreia administrarea patrimoniului se va putea face inclusiv prin vânzarea de active reprezentând cel mult 10% din valoarea totală. Practic, aeroporturil