Din datele Băncii Naţionale a României (BNR) reiese că, în luna decembrie, creditul neguvernamental a crescut cu 1,7%, respectiv 1,2% în termeni reali, până la 60,673 miliarde de lei. Avansul Din datele Băncii Naţionale a României (BNR) reiese că, în luna decembrie, creditul neguvernamental a crescut cu 1,7%, respectiv 1,2% în termeni reali, până la 60,673 miliarde de lei. Avansul s-a bazat pe creşterea creditelor în lei cu 6,9% (6,4% în termeni reali), în timp ce creditele în valută exprimate în lei s-au diminuat cu 2,3%. Exprimată în euro, valoarea creditelor în valută a scăzut cu 2,9%. Pe ansamblul anului trecut, nivelul creditului neguvernamental a urcat cu 45,3%, respectiv 33,8% în termeni reali. Cea mai importantă creştere a fost înregistrată la componenta în lei, cu 70,3% (56,8% în termeni reali), iar componenta în valută a urcat cu 29,1%, exprimată în lei, şi cu 39,3%, exprimată în euro.