De la înfiintarea statului Israel, în mai 1948, problema palestiniana a figurat neîncetat pe agenda politica si a tinut capul de afis al stirilor internationale. Sase razboaie si operatiuni militare, doua intifade, atentate sinucigase, declaratii, reuniuni, practic rar a trecut o zi în ultimii aproape 60 de ani fara imagini la televizor si stiri despre Israel si Palestina. Cum se face ca, spre surpriza generala, o organizatie terorista a ajuns sa castige alegerile în teritoriile palestiniene? In primul rand, pe strazile din Gaza si Cisiordania oamenii vorbesc de prestidigitatia primului ministru, Ahmed Qurei, care, în timp ce tinea discursuri politice împotriva zidului de separare construit de israelieni, se spune ca vindea cu un profit bunicel prin firma controlata de Autoritatea Palestiniana (AP), acelorasi israelieni, cimentul folosit la ridicarea zidului despartitor, de 9 metri. Palestinienilor nu le cade bine nici sa afle ca, de fiecare data cand AP, dominata de partidul Fatah, este întrebata unde sunt milioanele donate de comunitatea internationala (doar UE aloca 10 milioane de euro pe luna pentru salariile angajatilor AP, în timp ce anul trecut SUA a alocat AP 400 de milioane de dolari), justificarea invariabila pentru disparitia banilor în buzunare private este: “nu acum, nu avem timp de asta, nu vedeti ca suntem în razboi cu inamicul israelian?”. În al doilea rand, daca Hamas este cunoscut în Occident ca o organizatie terorista sustinuta de Iran, în teritoriile palestiniene este cunoscut în primul rand pentru eficienta cu care a organizat o retea complexa de acte de caritate si proiecte cu impact social direct, ajungand sa controleze scoli, spitale, transportul în comun, moschei. Hamasul are reputatia unei organizatii eficiente si necorupte, care a facut sa se întample lucruri pana si în cele mai mici localitati din Gaza si Cisiordania. Lumea asteapta ca Ham