Preotul Lica Ion(Foto: Ziarul deVrancea)
Aflat sub influenta alcoolului, Lica Ion (36 ani), preotul paroh din satul Calieni, comuna Nanesti, a omorit aseara o batrina cu masina, in comuna Vulturu. Potrivit Serviciului Politiei Rutiere, preotul se afla la volanul masinii sale, un VW Passat cu numere de Italia, si a acrosat-o pe Sinica Suraianu (65 ani), care se afla pe marginea soselei. In urma impactului, victima a decedat.
Slujitorul bisericesc si-a continuat drumul, fiind gasit de politisti intr-un bar. "Conducatorul auto, in timp ce se afla la volanul masinii sale, pe directia de mers Focsani - Maicanesti, a acrosat o batrina, dupa care a parasit locul accidentului, fiind depistat dupa jumatate de ora la un bar de pe raza comunei Vulturu.
Accidentul s-a produs pe fondul neatentiei in conducere si a consumului de alcool", a declarat inspectorul principal Catalin Stegarescu, seful Biroului de Siguranta Rutiera in Mediul Urban. Preotul Lica Ion a consumat alcool intr-un bar din Vulturu, dupa care a plecat cu un tinar la cineva acasa. "M-a luat de la bar si a zis sa mergem sa luam un baiat de acasa.
In curba asta avea 140 de kilometri la ora si bause mult inainte. Am vazut-o pe batrina si am strigat la el, dar a lovit-o si nu a vrut sa opreasca. In cele din urma a tras pe dreapta, eu am coborit sa vad ce a patit batrina, dar el s-a urcat la volan si a plecat din nou la bar. Cit am stat eu la masa, el a baut o bere, dar eu am venit tirziu.
Baietii de acolo mi-au povestit ca mai bause bere si inainte", ne-a declarat Tinel Lica Stoican, un tinar de 19 ani, care se afla in masina cu preotul in momentul accidentului.
"Pedeapsa dupa legea omeneasca si cea dumnezeiasca"
Preotul Lica Ion a refuzat sa se supuna testului cu alcooltestul,