Primaria municipiului Timisoara este nevoita sa recunoasca esecul unui parteneriat public-privat cu care s-a laudat de peste un an. Edilii locali si-au pus ultimele sperante in proiectul ce implica potentialul institutiilor locale cu puterea financiara a unui investitor privat pentru terminarea unei constructii inceputa de Ministerul Sanatatii.
Este vorba despre Spitalul Clinic Municipal, lucrare inceputa cu bani de la minister acum 12 ani si parasita de aceeasi institutie de aproape un deceniu. Lipsa unei oferte eligibile a facut ca parteneriatul sa fie sistat si sa se caute alte solutii.
Un schelet uitat pe marginea soselei
Cele sase nivele ridicate in patru ani, in care s-au investit circa 30 de miliarde lei, la valoarea anilor '96-'97, au ramas ca un schelet uitat de vreme, chiar pe marginea soselei, la intrarea in municipiu dinspre orasul de granita Sannicolau Mare. Un singur parlamentar a incercat mai tare sa resusciteze proiectul lasat deoparte de Ministerul Sanatatii.
Ludovic Mardari, fost deputat PRM, s-a adresat cu interpelari si la Daniela Bartos si la Mircea Beuran si la timisoreanul Ovidiu Branzan, cei din urma toti ministri ai Sanatatii.
Bartos i-a raspuns, in 2002, ca daca tot s-au bagat atatia bani acolo, ar fi bine sa schimbe destinatia cladirii si sa faca locuinte. Un an mai tarziu, Beuran a revenit cu ideea predecesorului sau la fotoliul de ministru: transformarea in locuinte pentru medicii in devenire.
Mai mult, Beuran a pasat, lejer, problema si asupra comunitatii locale, ca un preambul al prevederilor hotararii de Guvern prin care unitatile medicale intrau in administrarea municipala si judeteana.
A mai trecut un an si in fruntea Ministerului Sanatatii a ajuns timisoreanul Ovidiu Branzan