Fac parte dintr-o organizatie non-guvernamentala, Ad Astra, de cercetatori romani, lucratori unii in tara, altii raspinditi prin lume. Avem si o revista on-line, accesabila de pe site-ul nostru, www.ad-astra.ro. Revista nu publica stiinta propriu-zis, ci metastiinta, articole de interes pentru intreaga comunitate stiintifica, interviuri, articole de scientometrie, analize ale starii actuale (dezastruoase) din cercetare etc. Dar nu reclama revistei vreau sa fac, ci doar sa relatez un schimb de mesaje mai mult decit straniu pe care l-am avut de curind, in calitate de responsabil, intre altii, cu editarea acestei reviste.
O (tinara?) cercetatoare (?) in domeniul informaticii, care, dupa adresa, lucreaza in tehnologia informatiei (IT) la o importanta firma internationala, ne-a contactat intrebindu-ne daca i-am putea publica un articol „scris sub indrumarea profesorului X“ (nu spui cine, persoana insemnata, da’ nu cred ca-i becher; e, oricum, una dintre „autoritatile“ domeniului la noi). In lipsa articolului in chestie, i-am explicat corespondentei care e specificul revistei si am indemnat-o ca, daca articolul se potriveste, sa mi-l trimita ca sa-l dau unui referent. Mi-a raspuns pe data, multumindu-mi si – atentie! – intrebindu-ma asa (citez exact, de la mine sint doar diacriticele): „Imi puteti, va rog, indica citeva reviste in care se pot publica articole stiintifice?“. Ce sa mai inteleg? Eu stiu ca, inainte de a scrie, citesti. Mult. Lucru valabil si in literatura, nu numai in stiinta. Daca ai scris un articol stiintific, in orice domeniu, trebuie sa fi citit multe altele inainte. Sa fi facut, adica, cercetare. Atunci stii bine unde sa publici, taman in revistele din care ai tot citit. In plus, daca scrii sub indrumarea cuiva, pasamite esti la inceput, doctorand, masterand, oricum invatacel. Ce face indrumatorul acela, daca nici macar revistele stiintifi
