München putea fi un film fara cusur. Are insa o problema. Una singura, dar capitala. Era perfect daca incepea cu: „Odata, demult, intr-o galaxie indepartata“. Citatul e din Razboiul stelelor, epopeea lui George Lucas. In caz ca nu dorea sa foloseasca acest avertisment – prietenul la citat se cunoaste –, raminea banalul: „A fost odata ca niciodata“. Problema e ca Steven Spielberg deschide filmul cu formula: „Inspirat din evenimente reale“. Aparent, un avertisment onest ca nu tot ce iese din proiector trebuie luat de bun. Efectul e, insa, exact pe dos. München face parte dintr-o specie rarisima: e unul din acele filme care te insfaca, te cucereste si te asimileaza. Total. Entuziasmant. Dureaza 2 ore si 43 de minute (!!!), dar nu stii cind trece timpul. Cinematografic, artistic, e un triumf. E mai mult decit verosimil. E un film pe care il traiesti. Asa stind lucrurile, „inspirat din evenimente reale“, nu mai inseamna nimic. „Evenimente reale“, acesta e mesajul. Avertismentul se transforma in sigiliu de autenticitate. Altfel, un artificiu vechi. Nu explici ce anume e istorie si ce e fictiune. Iar daca e suficient de convingator, filmul rescrie istoria, caci are aceasta putere. Toata lumea vede filme, generatie dupa generatie. Istoria? Citi vor s-o afle si citi o tin minte? E o vorba la Hollywood: „Nu lasa adevarul sa stea in calea unui scenariu bun“. München nu se abate de la povata.
- Tablou dupa natura
In noaptea de 5 septembrie 1972, opt teroristi palestinieni, din gruparea „Septembrie Negru“, au patruns nestingheriti in Satul Olimpic din München, inarmati cu automate Kalasnikov, pistoale si grenade. Au luat 11 ostatici din delegatia Israelului, sportivi si antrenori. Pe doi i-au impuscat pe loc – incercasera sa lupte. I-au lasat sa singereze pina la moarte, sub ochii colegilor. Pe unul l-au si castrat. Pentru ceilalti, teroristii au cerut Israelul
