De cind au aparut tabloidele si stirile de la ora cinci, urgenta a inceput sa fie un acompaniator discret, dar constant al adrenalinei. Echipe de interventie aflate intr-o graba isterica (dar in fatala intirziere) dau rapoarte tehnico-tactice despre cite si mai cite explozii, incendii, ciocniri si inundatii. Personajul median, vocea publicului, este intrupat de o reporterita ingenua care intreaba obsesiv: „Ati mai vazut asa ceva?“. „Nu, maica, niciodata n-a fost asa ceva la noi!“. Adevarul e ca, statistic vorbind, „asa ceva“ (i.e. ploaie torentiala, frig de iarna, explozie de butelie, cutremur etc.) se intimpla mai tot timpul si mai peste tot. Mirarea lipicioasa care hraneste consumatorul cu socuri politienesti si meteorologice il pune intr-o stare de asteptare indignata: “Cineva trebuie sa faca ceva!“. Ceva, nu conteaza ce, numai sa fie urgent pentru ca: “Asa nu se mai poate!“. Aici isi baga codita subliminala urgenta noastra cea de toate zilele.
Asa ca oamenii destepti, prevazatori si informati, cum avem noi la guvernare de cind ne stim democrati, iau decizii de urgenta care merg de la hotarirea de a sapa santuri pina la cea de a renunta la demisie. Dar astea sint mizilicuri pe linga hotarirea, recenta, de a face case. Nimic mai nobil si mai coeziv din punct de vedere social, nimic mai profitabil pentru proiectanti si constructori. Doua saptamini pentru proiectare, doua pentru licitatie si gata, lopetile intra voiniceste in pamint. Rezultatele le vom masura peste ceva timp, dar nu in voturi, ci in disperarea cu care oamenii vor incerca sa isi schimbe locuintele primite de la stat.
- Casa de urgenta: adapost temporar, nu locuinta
Urgenta poate fi eficienta intrupata, poate fi un imperativ al misericordiei societatii dar are sens numai atita vreme cit e dublata de un pachet complet de inteligenta tehnica, de planuri perfect puse la pu
