Dan SOCIU
Cintece eXcesive
Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti,
2005, 78 p.
Dan Sociu ar fi facut o figura exceptionala la cenaclul condus de Mircea Cartarescu, cu un deceniu in urma, printre ludicii dezabuzati si biografistii de acolo. Soarta a vrut ca poetul botosanean sa se nasca cu cinci ani mai tirziu decit Ghergut, cu zece decit T.O. Bobe si, ceea ce-i inca mai important, sa nu fi trecut pe la Facultatea de Litere din Bucuresti. Asa, Dan Sociu a trebuit sa astepte pina la 24 de ani pentru a debuta destul de retras, cu borcane bine legate, bani pentru inca o saptamina, dupa ce in prealabil publicase in antologia Ozone friendly, careia i-a imprumutat titlul unui poem. Un alt volum, fratele paduche, reia multe dintre poemele publicate in primul si cistiga premiul pentru Opera prima al Festivalului National de Poezie Mihai Eminescu.
Cel mai timid poet din desantul de la Cartea Romaneasca de anul trecut este, poate, cel mai autentic dintre ei. Poemele lui transfigureaza aceeasi realitate sordida reprezentata in poezia „fetelor rele“, dar pe Dan Sociu il intereseaza mai mult experientele sale cotidiene, oricit de neinsemnate par a fi, decit exemplaritatea unui destin „douamiist“; poetizarea firescului, oricit de banal ar putea fi el, dar fara a se stradui sa ridice banalul la rangul de ultim racnet estetic, asa cum fac minimalistii; livrarea observatiilor minutioase facute de el asupra lui insusi: o autoscopie vesela, revigoranta si, cine stie, poate chiar exorcizanta. Ancorarea in cotidian il apropie de Razvan Tupa, dar la Sociu nici un moment intentia „iluminista“ a re-sensibilizarii si re-mentalizarii publicului nu-si face simtita prezenta. Poezia botosaneanului nu spune multe si se teme de megafon.
Intimismul ei o apropie de cea post-optzecista, a unui Cristi Popescu, de pilda, si tot de Cristi Popescu i
