Verdictul juratilor militari americani in procesul puscasului marin care l-a ucis pe Teo Peter inseamna profanarea mormantului unui om care s-a aflat intr-un taxi in calea jeep-ului unui curvar betiv. Pentru care uniforma si imunitatea asigurate de apartenenta la un stat puternic erau suficiente - si iata ca asa a si fost - ca sa-si permita strivirea unui bastinas dintr-o tara cu spinarea covrig.
Lucrurile trebuie puse fiecare in locasul sau. Pe de o parte, un criminal care trebuia sa-si primeasca pedeapsa. Avand, desigur, dreptul de a se apara pe toate caile, chiar negand ca albul e alb si luandu-si un avocat care sa ranjeasca pana la a se indoi ca victima s-a aflat in taxi! Cu totul altfel se cere privita atitudinea autoritatilor. Si romanesti, si americane. Inca din prima seara, cand ambasadorul - a carui gorila deja refuzase stabilirea alcoolemiei la IML - a urcat criminalul in avion, spre casa, sa fie “judecat” de camarazi, Guvernul roman trebuia sa intervina cu vehementa necesara, nu tarziu, cu jumatate de gura.
Chiar daca era primul caz in care cetatenii romani plateau pentru obedienta cu care statul lor semnase acordul de scoatere a militarilor americani de sub jurisdictia locala sau internationala. La fel de fara acoperire s-au dovedit a fi asigurarile presedintelui Basescu, ca va discuta subiectul, la Washington, cu omologul sau. Abia acum premierul Tariceanu zice ca va sprijini familia, daca va deschide peste Ocean un proces, contra deciziei “surprinzatoare”. Prima datorie a unui stat e sa-si apere, prin legi si prin actiune, cetatenii. Nu e cazul Romaniei.
