Ofiterii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Brasov, impreuna cu angajati ai DGFP au descins, ieri, dimineata, la toate firmele omului de afaceri romano-israelian Maor (Ori) Zinger, proaspat intrat in Top 300.
Ancheta, aflata in faza premergatoare inceperii urmaririi penale, cuprinde verificarea tuturor documentelor contabile ale societatilor, existand suspiciunea ca s-ar fi savarsit infractiunile de evaziune fiscala si spalare de bani.
Surse din randul anchetatorilor ne-au declarat ca este vorba despre "un control economic, care se desfasoara in spiritul legii". "Este un control economic la toate societatile care au un rulaj mai mare, astfel incat sa se poata stabili legalitatea activitatii acestora", ne-a precizat aceeasi sursa amintind ca nu se pot oferi mai multe detalii in acest moment, din cauza "caracterului secret al anchetei".
Trebuie mentionat ca Brigada de Combatere a Criminalitatii ancheteaza numai prejudicii de peste 500 de mii de euro.
Sotii Zinger, Maor (in varsta de 32 de ani) si Ana-Gianina, figureaza in topul celor mai bogate familii din Romania cu o avere estimata, potrivit Top 300 Capital, la 180 - 200 de milioane de euro. Impreuna detin sau administreaza firme de constructii, agentii imobiliare, un mall, un complex comercial si o firma de paza si protectie. Avand domiciliul in Brasov si in Tel-Aviv, Ori Zinger spune ca este proprietarul a mai mult de jumatate din cladirile si vadurile comerciale din Brasov.
Potrivit Top 300, Maor isi estimeaza modest valoarea activelor la peste 160 de milioane de euro si spune ca are in plan realizarea in urmatorii trei ani a unui complex rezidential in Brasov, in valoare de peste 320 de milioane de euro. Acesta ar urma sa puna la dispozitia brasovenilor cu bani peste 450 de apartamente. Spune ca nu este speriat sa lucreze cu cifre de o asemenea anvergura, dimp