In Jurnalul National a aparut, acum vreo doua saptamini, un articol intitulat Benga a ratat premiul Nobel. Iata „faptele“, asa cum sint ele descrise pe scurt in articolul mentionat: „In ’86, profesorul roman Gheorghe Benga identifica proteina care transporta apa prin organismul uman. Sapte ani mai tirziu, aceeasi proteina, de data asta descoperita de un american, ii aducea acestuia din urma Premiul Nobel“.
De ce am pus cuvintul fapte intre ghilimele? Pentru ca lucrurile sint prezentate intr-un mod simplist si tendentios.
Adevarat, un articol publicat intr-un cotidian trebuie sa fie, prin natura sa, scurt si la obiect si poate chiar, intr-o anumita masura, tendentios. Adica sa accentueze lucrurile in asa fel incit ideea de baza, ascunsa in spatele argumentatiei, sa fie sesizata si fixata rapid in constiinta cititorului. In acest cadru, nu este loc pentru explicatii complete si savante. Dar de aici si pina la simplificarea exagerata si la afirmatia tendentioasa ar trebui, totusi, sa existe o distanta respectabila si respectata.
Mai ales intr-un caz ca acela discutat in articolul respectiv, in care un asemenea stil prejudiciaza de fapt cauza pe care ar trebui de fapt sa o apere. Si e pacat, fiindca lipsa de intelegere a faptelor si o tendinta inspre senzational, combinata cu acest inexplicabil dar mereu prezent complex de inferioritate, duce la eternizarea unei atitudini a strutului, daunatoare in trecut, in prezent si, cu atit mai mult, in viitor.
Fara nici o explicatie, se postuleaza (1) ca, sapte ani mai tirziu, descoperirea savantului roman a fost re-descoperita de un american si (2) cã acesta a primit un premiu pe care nu-l merita, implicatia fiind ca, din nou, Samson este invingator si ca adevarul amar al fabulei lui La Fontaine se confirma din nou, in context romanesc. Mai mult (si mai rau), autorul articolului mentionat afi
