Complexul va ocupa şapte hectare şi va cuprinde cinema multiplex, magazine, baruri şi restaurante Consiliul Judeţean Cluj a semnat, ieri, contractul de asociere cu Iulius Group pentru construirea unui mall la Cluj-Napoca, investiţie care se ridică la 47 milioane de euro. Proiectul cuprinde un cinematograf multiplex, restaurante, baruri, magazine, galerii comerciale, spaţii de recuperare fizică şi parcaje subterane. "Investiţia va fi amortizată cam în termen de 10 ani", a afirmat Iulian Dascălu, patronul Iulius Group. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, a declarat că deschiderea unui mall la Cluj-Napoca înseamnă crearea de noi locuri de muncă, atragerea unor firme de marcă, dar şi un loc de agrement pentru locuitorii oraşului. Iulius Group se obligă, prin contract, să achite Consiliului Judeţean Cluj o redevenţă de 25% din profitul brut anual, dar nu mai puţin de 35.000 de euro, şi să finalizeze lucrarea, care ocupă o suprafaţă de şapte hectare, în termen de 20 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construire. Licitaţie contestată de concurenţă Florin Ciorca, directorul firmei South East Euromentor, care a pierdut licitaţia organizată la sfârşitul anului trecut pentru construirea mall-ului, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că va da în judecată Consiliul Judeţean Cluj, cerând recalcularea punctajului prin care s-a stabilit firma câştigătoare. "Vom solicita instanţei şi suspendarea derulării acestui contract până se va da o sentinţă în problema licitaţiei", a spus Ciorca. Compania Iulius Group a fost înfiinţată în anul 1991 la Iaşi de către omul de afaceri Iulian Dascălu. Aceasta a inaugurat Iulius Mall în Iaşi, în anul 2000 şi Iulius Mall în Timişoara, în octombrie 2005.