Traian Basescu s-a rastit ieri la niste grupuri de interese, fara sa le numeasca. Doar le-a definit mai bine, agatindu-le necesarul calificativ „nelegitime". Ei si?
Traian Basescu a vorbit pentru prima data public despre grupurile de interese in august anul trecut. Le-a evocat, dar nu a dat exemple concrete. La acea ora, era deja semnat acordul dintre guvernele Romaniei si Elvetiei, prin care 1,2 miliarde de euro erau pregatiti sa plece fara licitatie in Tara Cantoanelor, dupa o schema indelung exersata in ultimele trei guvernari.
Cind a vorbit Basescu, documentul statea la rind sa intre la aprobare prin hotarire de guvern. Basescu a vorbit in august, hotarirea de guvern a iesit, bine-mersi, in septembrie.
Ieri, la bilantul MAI, presedintele a vorbit din nou despre grupurile de interese, carora le-a adaugat necesarul calificativ „nelegitime". A repovestit cit de toxice sint ele, a dat din nou avertismente publice,
i-a invitat pe politisti sa le ia la refec, dar nici de aceasta data nu a dat nume. Singura referire ceva mai concreta l-a vizat pe Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, cind a vorbit despre domnul care mai acum doua saptamini il acuza pe el, pe presedinte, de tainuire si care a fost cit pe ce sa ne pricopseasca din nou cu o panama de tip Portile de Fier.
Si ce credeti ca se intimpla acolo dupa ce afacerea Elvetia a fost blocata? Sint sacrificati citiva acari Paun, un traducator, un directoras, de parca astia ar fi facut totul de capul lor. Si chiar daca au facut-o de capul lor tot e grav, asta arata cam cum e condus acel minister, si aici nu mai e vina nici a traducatorului, nici a directorasului.
Problema cu aceste discursuri este ca presedintele nu da niciodata nume. A facut-o o data si i s-au cerut probe, pe care nu le-a avut: cazul presupusului telefon de amenintare prim